O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unir
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului | Doxologia. Înger în lume, văzător al celor de sus, te-ai arătat, Grigorie preafericite, şi cu viaţa ta cea dumnezeiască te-ai învrednicit de daruri îngereşti; pentru aceea, minunându-ne de strălucirea ta, Părinte, strigăm: Bucură-te, cel prin care lumina dumnezeiască
Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie
Sfântul Grigorie Palama - teologul luminii necreate Prezentator : 20/12/2009 Catedrala Sfântul Cuvios Antonie din orașul Veria. 13 ierarhi din bisericii ortodoxe surori, sub protia Preafericitului Părinte Ieronim al doilea al Atenei și al întregii Elade, au săvârșit proclamarea oficială a canonizării familiei Sfântului Grigorie
Rugăciuni către sfinții vindecători. Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva; Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa" Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat" Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
Acatistul Sfantului Grigorie Teologul. Grigorie Teologul - Sfant Ierarh de Nazianz! (25 ianuarie) Condacul 1. Pe marele Ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul invataturilor lui luand cuvinte de lauda, sa-i cantam asa: Bucurate, Cuvantatorule de Dumnezeu Grigorie! Icosul 1.
9bZR80X.
acatistul sf grigorie teologul